30.11.2012

Publicăm mai jos un articol interesant despre misiune-pastorație, articol scris de un preot român:



Caietul preotului

Vă propun spre dezbatere acest mic studiu despre activitatea preotului in parohie, pe care l-am conceput mai de mult timp, si care a fost pana acum cuprins la rubrica “Ministudii”.
CAIETUL PREOTULUI 
Un ghid al preotului duhovnic pentru activitatea sa pastoral – misionară 
Doamne Dumnezeule, Arhiereule Cel Veşnic, mă rog Ţie, eu, nevrednicul, să îmi ierţi păcatele şi să mă înţelepţeşti cu Adevărul Tău, întărindu-mă în El, ca să pot cugeta voia Ta. Amin.
Sunt câteva aspecte cu privire la acest subiect care mi-au atras atenţia de când am început să aflu ce înseamnă a fi preot: el este atât reprezentantul lui Dumnezeu înaintea comunităţii, cât  şi reprezentantul acesteia înaintea lui Dumnezeu; la el se raportează toata lumea din parohie; de la el se cere sa fie sfânt; dacă el nu vine cu iniţiativa, foarte greu se realizează ceva în parohie …
În acest context se impune o paranteză: asistăm la un zbucium tot mai puternic al românilor (cetăţeni ai ţării şi, totodată membrii ai Bisericii), determinat de organizarea legislativă şi executivă defectuoasă a treburilor ţării. Iar “artizanii” acestei stări de fapt sunt oamenii de stat şi membrii administraţiilor locale.
Sunt majoritatea acestora creştini ortodocşi? În mod cert. Sunt aceştia membrii unor parohii? Fără îndoială. Dacă ei ar fi oameni duhovniceşti, creştini în faptă, şi-ar mai bate joc de ţară şi de ceilalţi locuitorii ai ei? Ar mai fi ei mituibili şi mincinoşi? Nu. Atunci unde e problema? În primul rând la ei, pentru că nu se interesează de relaţia personală cu Dumnezeu. În al doilea rând, însă cu o responsabilitate chiar mai mare, problema stă în “mâinile” preotului duhovnic al parohiei din care fiecare reprezentant al statului român face parte, care nu a reuşit să-l crească în credinţa creştină!
 Acestea fiind precizate, haideţi să intrăm în “miezul” problemei! Între preoţii de mir este bine încetăţenită ideea potrivit căreia credincioşii sunt de vină pentru starea în care se află, pentru că nu vin la biserică! Şi am motivat şi eu mai sus faptul că părerea aceasta stă puţin în picioare!
Dar mai important de sesizat şi de reparat este faptul că preoţii sunt cei datori să-i convingă pe credincioşi de ce este normal şi bine să vină la biserică! Iar acest lucru nu se poate face de la distanţă!
Mântuitorul Iisus Hristos, modelul suprem al preotului, nu a stat în Templu aşteptând să fie solicitat de oameni pentru a le predica şi a-i vindeca, ci S-a dus personal în întâmpinarea lor, în sate şi cetăţi, intrând şi în casele bogaţilor şi în cele ale săracilor şi comunicând cu toţi cei care doreau să asculte ceea ce are de spus, atât “în masă”, cât şi în discuţii private.
Apoi mai trebuie să ne amintim şi că termenul “apostol” nu înseamnă altceva decât “trimis”, element care ne face să înţelegem şi mai bine acţiunea/metoda de care trebuie să se folosească preoţii pentru a ajunge la receptorii propovăduirii creştine. Comoditatea pe care, din postura de laic o observam la prea mulţi preoţi, spun că este total dăunătoare chipului pastoral al unui preot duhovnic autentic şi se situează în afara voii lui Dumnezeu.            L
a fel de “populari” sunt şi aceia care mărturisesc că nu este potrivit să te legi de păcatele unora şi altora, mai ales dacă sunt oameni apropiaţi ori sus-puşi, pentru ca nu cumva să-i deranjeze, să-i supere şi să şi-i pună-n cap într-un fel sau în altul!
Consider că avem iarăşi de-a face cu o abordare total eronată! Eu înţeleg perfect să fii delicat, adică să nu foloseşti un limbaj bădărănos atunci când te legi de păcatul săvârşit de cineva, dar haideţi să facem din nou apel la exemplul Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi să vedem cum se poartă El cu păcătoşii: El mustră păcatul, dar când ştie/vede că nu are cu cine să se înţeleagă “omeneşte”, îl mustră chiar şi pe păcătos. (Lc. 20, 2; Mt. 23, 23). Spiritul acesta hotărât de a pune problema, specific Mântuitorului şi sfinţilor profeţi, preluat de sfinţii apostoli şi de care au fost însufleţiţi sfinţii părinţi ai Bisericii, lipseşte astăzi la 90% dintre preoţii creştini ortodocşi români! De ce?
În muntele Galileii, înainte de a se înălţa la cer, Fiul lui Dumnezeu, Domnul şi Mântuitorul lumii a dat ucenicilor Săi poruncă să pornească în călătoria vieţii lor, în misiunea pe care le-a motivat-o şi pentru care i-a pregătit vreme de câţiva ani.             Şi tot atunci le-a dat şi puterea Duhului Sfânt, harul divin necesar pentru a şti ce să facă, când, ce şi cum să vorbească oamenilor şi, mai ales, harul legării şi dezlegării păcatelor lor. Le-a dat puterea Lui!
Porunca propriu-zisă este aceasta: “Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am spus vouă” (Mt. 28, 19 – 20).
Eu consider că acesta este testamentul spiritual pe care fiecare propovăduitor creştin trebuie să-l aibă în faţa ochilor în fiecare moment şi să-l urmeze aşa cum Domnul Hristos ne-a demonstrat că este necesar şi se poate respecta pentru a se încadra în voia lui Dumnezeu.
Şi pentru că este atât de important, fundamental chiar, voi căuta să-l înţeleg şi să vă expun cât mai corect rezultatul cugetărilor mele.            Dintru început trebuie să observăm că această poruncă nu este formulată accidental, ci este foarte “bine gândită”, de aşa manieră încât se descoperă propovăduitorului, adică celui care doreşte să-L vestească pe Dumnezeu prin viaţa şi predica sa, din aproape în aproape, ca şi treptele unei scări ce duce la Dumnezeu.
Iată:1.      Mergâng,2.      învăţaţi toate neamurile,3.      botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh,4.      învăţându-le să păzească toate câte v-am spus vouă.Acestea vor fi şi subiectele noastre de lucru în următoarele câteva pagini.
1.      Mergând
Anunţam la începutul rândurilor mele această chestiune, prin demontarea unor idei comode avute de mulţi preoţi, de tipul: “Cum să mă duc eu la ei? La familia x!?” sau “Păi, dacă nu vin la biserică, eu ce să le fac?”…
Domnul nostru Iisus Hristos ne arată că preotul trebuie să fie cel cu iniţiativa; el trebuie să vină în întâmpinarea credincioşilor. Să se ducă acolo unde acesta locuieşte şi fără să fie chemat şi să se arate interesat de viaţa lor, de binele lor şi al familiilor lor. Iar acest lucru se poate realiza prin plimbări pastorale prin parohie, în timpul cărora să stea de vorbă pur şi simplu cu enoriaşii!
Preotul trebuie să-şi facă prilej de comunicare cu aceştia, pentru a putea împreună forma acel mănunchi de “doi sau trei” adunaţi în numele lui Dumnezeu, în comuniune. Tot el, preotul, trebuie să “speculeze”, să folosească în folosul Bisericii momentele deosebite ale fiecărei familii (zile onomastice, de naştere, parastase, sfeştanii, clipe de singurătate sau de greutăţi etc) pentru a lua contact cu membrii ei, a le fii alături şi, mai cu seamă, de a le oferi lor prilej la îndemână pentru a-şi deschide sufletele în vederea primirii cuvântului lui Dumnezeu şi a primenirii lor spirituale.
Pentru aceasta preotul trebuie să identifice punctele geografice cheie ale parohiei şi să plaseze acolo câte un avizier parohial, în care să expună ştirile pe care le doreşte cunoscute şi de către aceia care nu vin la biserică: rezumatul predicii săptămânale şi o invitaţie care să stârnească măcar curiozitatea pentru săptămâna următoare; ştiri despre activitatea membrilor parohiei, atât cea desfăşurată sub îndrumarea sa (programul săptămânal de slujbă, vizite la săraci, elaborarea de proiecte pentru a primi finanţare etc), cât şi cea individuală (rezultate la olimpiade, avansări pe posturile ocupate, probleme ridicate de unii dintre ei, belele de care au dat alţii, anunţuri umanitare etc.)
În acest sens am gândit chiar şi alcătuirea unui sistem de poştă parohială, din care să facă parte adolescenţii care vin la biserică, pentru început, care să contribuie la elaborarea respectivelor felicitări – alături de preot, de persoane din cadrul Comitetului parohial sau de preoteasă – şi prin care să fie transmise mesajele în momentele deosebite ale fiecărei familii şi credincios în parte.
Pe lângă faptul că tinerii se vor simţi odată-n plus utili, vor avea parte de învătături şi de exemplul personal al preotului lor! Ca doar să amintim faptul că primirea unei felicitări creştine din partea păstorului nu poate fi decât un prilej de bucurie şi o nadă, un bilet de intrare spre sufletul omului, care facilitează dezvoltarea relaţiei dintre el şi preot, dintre el şi biserică-Biserică.
Preotul trebuie să şi-i apropie pe credincioşi, nu trebuie să stea şi să aştepte să se apropie ei de el, pentru că acest lucru s-ar putea să nu se întâmple niciodată; dar Dumnezeu îl va întreba pe preot şi de aceia!
“Colindându-şi” astfel parohia preotul va deveni o persoană (foarte) apropiată tuturor, iar copiii nu se vor mai speria când îl vor mai vedea pe “părintele” care s-a jucat cu ei pe stradă; ba le-a dat şi câte o bomboană! Tot acum şi aşa va putea să afle problemele şi nevoile credincioşilor săi, pentru rezolvarea cărora se va zbate apoi în predică şi în faptă.
Şi tot acum va putea să evalueze receptivitatea predicii sale, prin observarea comportamentului credincioşilor şi discutând cu ei mai ales despre Dumnezeu şi religie, adică despre toate problemele vieţii, dar din perspectivă creştină.
Altfel predica sa va fi vagă şi interesul credincioşilor scăzut! Ştiu că este foarte bine venită întocmirea unui repertoriu, un dosar cu fişe în care să treacă toate datele familiilor din parohia sa. (Am auzit despre asemenea agende la câţiva preoţi din zona Făgăraşului!)
Un moment prielnic acestei acţiuni este “colindatul” acesta, Sfânta Sfeştanie (la săvârşirea căreia preotul este bine să-i sfătuiască pe credincioşi) sau chiar zilele din preajma Bobotezei şi Sfintei Cruci (în unele părţi şi zilele dinaintea Naşterii şi Învierii Domnului), când oricum merge să sfinţească pe credincioşi şi casele acestora.Iar în sprijinul acestei evidenţe am alcătuit mai jos un model complex şi practic, care aşteaptă să fie umplut şi uzitat şi care reprezintă de fapt motivul pentru care am realizat acest ghid.
Trebuie precizat că acest repertuar este numai pentru folosul preotului, datele colectate neavând caracter public decât parţial (nume, prenume, datele de naştere). Nu trebuie să se dea înapoi preoţii de a merge către credincioşi pe motivul că nu ar avea ce să le dea (materialiceşte vorbind), pentru că lumea nu de la ei aşteaptă în primul rând acest ajutor; de la preot, omul aşteaptă să se sfinţească, să se umple de pace şi lumină, de soluţii bune pentru problemele vieţii lor!
Dacă le dă Pacea şi dar din darul său, preotul şi-a îndeplinit misiunea, pentru că exact acest lucru îl are de făcut: “Pacea Mea dau vouă, pacea Mea las vouă”, “În dar aţi luat, în dar să daţi”, “Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Duhului Sfânt să fie cu voi cu toţi”…
Din “tolba” de motive pe care le poate folosi pentru o primă întâlnire, enumăr numai câteva: încurajări şi felicitări pentru zile onomastice ori trecerea examenelor, chestiunea îngrijirii mormintelor familiei, diverse sfaturi pe care doreşte să le primească preotul de la membrii familiei, dată fiind experienţa lor de viaţă şi meseriile pe care le practică, solicitarea implicării în diverse proiecte ale parohiei etc.
La oraş, unde predomină blocurile ca spaţii de locuit, preotul poate “profita” de amplasamentul uscătoriilor (acolo unde mai sunt disponibile) sau de relaţia pe care o are cu familia (familiile) care frecventează biserica, pentru a organiza slujbe regulate sau măcar ocazionale pentru credincioşii din fiecare scară în parte.
Astfel, ajunge biserica la ei şi le va stimula odată în plus (cel puţin unora) deschiderea spre realitatea spirituală a vieţii. Spre exemplu, fiecare casă, stradă, bloc şi scară poate avea hramul ei – una din zilele de rând ale anului bisericesc – motiv suplimentar de legătură între credincioşii respectivului loc, între ei şi Dumnezeu mai ales, dar şi între ei şi preotul lor.
Şi de aici o serie întreagă de acţiuni, coordonate de un comitet “de scară/stradă” în frunte cu preotul, care pot fi puse în practică de credincioşii respectivi, inclusiv pentru a-şi oferi o alternativă la timpul liber petrecut acum în faţa televizorului, în singurătate sau la palavre. Amenajarea unor capele – sau cel putin a unei ambianţe de rugăciune pe scară – prin osârdia acestor credincioşi şi săvârşirea de slujbe la intervale regulate în ele, nu au cum să rămână fără efect şi numărul credincioşilor care vor aprecia grija şi efortul preotului lor va creşte mereu.
Punctez încă o dată faptul că ţinta acestor activităţi este aceea de a-i convinge pe credincioşii de importanţa legăturii lor cu Dumnezeu şi a serviciului divin comun, din biserica parohiei, desfăşurat mai ales duminica şi în fiecare sărbătoare mare.
Trebuie să accentuez din nou şi faptul că preotul nu trebuie să intre forţat în vieţile oamenilor, să fie o prezenţă agasantă şi tulburătoare! Ci el trebuie să fie omul lui Dumnezeu, prietenul sigur al familiei, persoana capabilă şi dispusă să ofere credincioşilor săi soluţii creştine pentru toate problemele pe care le întâmpină în viaţa lor de zi cu zi.
Dar poate preotul să fie un astfel de om? Poate el să facă toate acestea? Şi să le facă mereu bine? Da, pentru că nu e niciodată singur; la rândul lui şi preotul are de Prieten, pe Acela Care a promis că va fi cu el mereu şi că-l va ajuta să reuşească în tot ceea ce îşi propune spre mântuirea lui şi a obştii sale.
Elevul care simte ceva pentru o fată, nu intra în clasă şi se postează în bancă, gândindu-se cât de frumoasă este aceasta, ci va iesi pe coridor în fiecare pauză, îşi va face şi el drum la chioşc atunci când o va zări ieşind, va căuta să afle cumva ruta ei de mers spre casă, numele, numărul de telefon si ID-ul de messenger, culoarea preferată, floarea preferată şi, într-o exprimare, orice este legat de ea, numai să-i ajungă mai aproape!
Tot aşa trebuie să fie şi preotul, mai ales faţă de enoriaşii care nu vin la biserică! Să facă tot posibilul pentru a intra în contact cu ei, să aibă discuţii, chiar plecând de la subiecte uzuale (servici, muncă în grădină, echipa preferată, starea drumurilor etc), dar îndumnezeind mereu aceste discuţii, rehristificând vieţuirea secularizată a fiecăruia!
Prin proiecte viabile finanţării se pot chiar aduce beneficii semnificative parohiei, prin întemeierea de sere de flori şi lebune, mici ferme, livezi, ateliere de artizanat creştin, firme de transport etc., la care să fie angajaţi membrii şomeri ai parohiilor. Totodată, un mijloc de transport adecvat va oferi posibilitatea transportării la şi dinspre biserică a vârstnicilor, mamelor cu prunci, persoanelor cu dizabilităţi etc.
De asemenea, editarea unor pagini web sau cel puţin bloguri, chiar cu ajutorul tinerilor parohiei, este o cerinţă obligatorie pentru ca membri parohiei să poată fi în contact permanent cu păstorul lor, chiar şi când sunt plecaţi la lucru sau când sunt la şcoală, în alte localităţi sau peste hotare.
Astăzi, când oamenii nu mai sunt deschişi unii cu alţii şi cu atât mai puţin prieteni, preotul trebuie să reînvie în credincioşii săi dragostea adevărată de semeni, fiind el cel dintâi care oferă această dragoste, ca dar din iubirea lui Dumnezeu faţă de el. Numai dacă oamenii vor simţi că preotul este dispus să-şi pună şi viaţa pentru ei, ca un prieten adevărat îl vor urma! Altfel, relaţiile dintre ei vor rămâne unele strict protocolare, seci şi fără consistenţă duhovnicească.
2.      Învăţaţi toate neamurile
Pentru a le învăţa, trebuie ca preotul să fie mai întâi învăţat, adică să cunoască şi să împlinească voia lui Dumnezeu! Să o ştie atât din studiu, cât şi din experienţa trăirii sale în Hristos. Oamenii trebuie să simtă sfinţenia pentru a fii atraşi de ea! Altfel predica sa nu va avea efectul scontat, nu va prinde şi preotul, în acest caz, este singurul vinovat.
El trebuie să fie şi bine informat asupra tuturor lucrurilor din lume şi, mai ales, din comunitatea pe care o reprezintă; pentru a-i ajuta pe credincioşi trebuie să ştie ce se întâmplă cu viaţa lor şi de aceea trebuie să depună un efort destul de mare pentru a fii pe fază, atunci când e nevoie de el!
Preotul trebuie să fie omul potrivit la momentul potrivit! Am făcut şi un calcul: din 365 de zile ale unui an scădem duminicile (12luni*4=48), tot pe atâtea sărbători cu ţinere şi încă 69 de sâmbete şi zile de concediu, pentru a ajunge la 200 de zile „libere”! Pe lângă sfeştaniile, slujbele din zilele de rând şi celelalte activităţi administrative programate în acestea pe parcurs, tot rămâne o bună parte din timp pe care-l putem dedica vizitelor parohiale, fără a lăsa familia în dezavantaj!
Văzându-i râvna pentru binele parohiei, credincioşii se vor deschide foarte mult către el şi vor ajunge să-l considere “din familie”; astfel nu vor mai face nimic fără sfatul şi binecuvântarea sa şi vor ajunge să-l preţuiască la valoarea pe care Dumnezeu i-a dat-o!
Şi tot el trebuie să fie un om cultivat, care deţine datele esenţiale din toate domeniile de activitate ale omenirii sau măcar ale credincioşilor parohiei pe care o conduce. Astfel le va putea vorbi pe limba lor, folosind termeni şi exemple din domeniile care le sunt lor familiare şi le va câştiga respectul şi admiraţia, dar – mai ales – interesul în ascultarea cuvântului lui Dumnezeu.
Alte două aspecte importante ale acestui capitol sunt: a) efortul permanent de a-şi împrospăta, actualiza şi îmbogăţii bagajul de informaţii teologice, atât de doctrină, istorie, exegeză şi disciplină bisericească, cât şi de metode catehetico – omiletice, precum şi de interes moral – duhovnicesc, de care trebuie să fie însufleţit preotul;
şi b) el trebuie să fructifice fiecare ocazie care i se dă pentru a predica Evanghelia. Nu trebuie să fie moment când, întâlnindu-se cu un credincios, să se despartă fără a-i lansa aceluia un îndemn duhovnicesc sau fără a-i răspunde la o chestiune care ştie (din scaunul spovedaniei sau din alte surse sigure) că-l frământă.
Un dialog fără Dumnezeu este de neconceput pentru un creştin, darămite pentru un preot!
Nu în ultimul rând trebuie să evidenţiem rolul preotului în păstrarea specificului naţional de factură creştină al neamului din care face parte. Conştiinţa apartenenţei la un anume neam (în ceea ce ne priveşte, cel românesc), precum şi tradiţiile de care au fost mândrii înaintaşii noştri şi pe care le-au cultivat pentru valoarea lor umană şi creştină trebuie preţuite de preot, în familia sa şi în parohia pe care o conduce. Altfel ar pierde din vedere un aspect esenţial al fiinţei credincioşilor şi a sa însuşi, iar acest lucru nu este de dorit! Sunt ferm convins că Dumnezeu ne va judeca pe fiecare şi în funcţie de felul cum ne-am raportat la existenţa neamului din care facem parte.  
3.      Botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh 
Cred că unul din criteriile de evaluare a calităţii activităţii preotului o constituie numărul copiilor pe care credincioşii din parohia pe care o păstoreşte îi nasc şi botează (fără a pune la socoteală familiile etnicilor romi şi a credincioşilor înscrişi în Asociaţia “Oastea Domnului”).
Dacă misiunea preotului nu are ca rod şi naşterea de prunci, înseamnă că: -                           nivelul de conştientizare a mesajului evanghelic în viaţa credincioşilor este redus sau chiar nul;-                          predica nu corespunde mesajului divin şi promovează ideea potrivit căreia timpurile sunt grele şi sistemele contragestive şi contraceptive se justifică;-                           familia sa nu oferă exemplul potrivit în acest sens.
De asemenea am observat că foarte puţini preoţi vorbesc în predicile lor de semnificaţia creştină a naşterii de copii şi, mai cu seamă, despre importanţa naşilor în formarea spirituală a acestora, de legătura care trebuie să existe între părinţi, preot şi naşi la creşterea lor.
Integrarea în viaţa Bisericii, a Trupului lui Hristos a pruncului este un aspect duhovnicesc foarte puţin luat în seamă şi asta cu atât mai mult cu cât educaţia creştină autentică porneşte odată cu formarea spirituală a părinţilor şi naşilor, deci cu pregătirea mediului uman propice dezvoltării normale a pruncului.
În Biserica noastră Ortodoxă lipseşte aproape cu desăvârşire grija specială, nu la nivel de adunare, pentru fiecare etapă de dezvoltare ai vieţii omului, lucru care îi face pe cei mai mulţi credincioşi să nu se regăsească în predicile preotului şi în activităţile organizate de parohii, să nu afle acolo informaţii şi fapte care să le spună ceva despre Dumnezeu şi care să le lumineze cumva calea relaţiei personale cu Dumnezeu.
Revenind la subiectul iniţierii în viaţa în Hristos a credincioşilor voi mai aduce ca argument pro vita: faptul că strămoşii noştri nici nu concepeau să nu aibă copii sau să limiteze această posibilitate şi datorie în vreun fel. Pentru ei naşterea de copii era socotită ca dar de la Dumnezeu şi vedeau creşterea lor potrivit perspectivei proniei divine, elemente care par pierdute din vederea noastră astăzi.
O metodă foarte eficientă de rezolvare a acestei chestiuni o constituie întocmirea de către fiecare preot a unei foi cu explicarea Tainelor de Iniţiere şi a datoriilor părinţilor şi naşilor cu privire la creşterea duhovnicească a noului creştin, pe care să le-o înmâneze acestora odată cu Certificatul de Botez la sfârşitul predicii de la Botez.
Mai mult, preotul poate sugera instituirea unei sărbători anuale a parohiei (alta decât hramul) şi în fiecare familie, aceea a Intrării în Biserică a creştinilor respectivi, cu ocazia căreia să săvârşească o Sfântă Liturghie şi o Sfântă Sfeştanie şi să reamintească acelor credincioşi semnificaţia relaţiei lor filiale cu Dumnezeu prin Biserică.
Totodată constat că rolul comunităţii în creşterea noului botezat s-a pierdut complet. Ori parohia are o responsabilitate majoră în ceea ce priveşte asigurarea mediului spiritual şi material necesar dezvoltării copilului din toate punctele de vedere. Preotul trebuie să revitalizeze şi această menire a parohiei de a veghea la buna creştere a tuturor copiilor ei. Această modalitate de exprimare a atenţiei este întru totul motivată şi pentru celelalte Sfinte Taine!
5.      Învăţându-le să păzească toate câte v-am spus vouă. 
Se zice că este foarte uşor să ajungi sus, dar foarte greu să te menţii! Ne spune chiar Mântuitorul că doar „cine va răbda până la sfârşit, se va mântui!”.Păzirea acestei comori nepreţuite şi fără egal care este Vestea cea Bună a Mântuitorului Iisus Hristos, că ne putem mântui cu, prin şi în El, se aseamănă cu privegherea de care ne îndeamnă Domnul să fim înnobilaţi, ca să nu ne surprindă sfârşitul lumii ancoraţi în treburi fără valoare veşnică.
Nu-i va fi uşor preotului să fie mereu plin de viaţă, mereu disponibil, mereu surprinzător prin felul său de a predica, mereu foarte bun în mai toate cele, mereu informat, mereu blajin şi cumpătat, mereu drept! Dar el a vrut-o!
Şi dacă a vrut să slujească lui Dumnezeu, Sfântului Sfinţilor şi semenilor săi, trebuie să fie în stare să o facă! Trebuie să aibă ca ţintă a vieţii sale mântuirea şi să fie profesionist în tot ceea ce realizează; să facă faţă oricărei situaţii ivite în parohia sa şi chiar s-o anticipeze!
Predicarea Evangheliei nu se sfârşeşte odată cu terminarea predicii din biserică! Preotul trebuie să-i avertizeze pe credincioşi de pericolul ieşirii din biserică nu “în numele Domnului”, ci în acela al grijilor şi al problemelor personale din care Dumnezeu este exclus, pentru că “nu e treaba Lui” sau pentru că Îl considerăm incapabil să facă ceva, când de fapt e Singurul în stare să ne realizeze, să ne ajute să fim cineva, Singurul care ne preţuieşte cu adevărat, pentru că ştie care ne este valoarea: suntem creaţia Lui şi putem ajunge fiii Lui după har!
Preotul trebuie să-i ferească pe credincioşii lui de monotonie şi oboseală, de stres şi de apatie, în primul rând prin activităţile de care vorbeam la capitolul “Mergând…”, cât şi printr-o predică vie, plină de exemple bine alese şi de fiecare dată altele.Când doarme preotul acesta?! Când nu se roagă şi nu spovedeşte! „Când nu leagănă pătuţul copiilor săi şi nu-şi sărută soţia!”, ne mărturisea unul dintre ei, in facultate. Când nu studiază şi nu lucrează! Sunt sigur că unui astfel de preot Dumnezeu îi va da puterea necesară să facă faţă la toate, iar el îşi va face loc şi pentru un somn bun zilnic!
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu miluieşte-mă pe mine păcătosul şi ajută robilor Tăi, sfinţiţilor slujitori ai altarelor bisericilor creştine ortodoxe româneşti de pretutindeni! Amin.
BIBLIOGRAFIE: ·         Biblia sau Sfânta Scriptură, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1975;·         Clement Alexandrinul, Scrieri – partea I, P.S.B. 4,  Pedagogul, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1982;·         Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1992;·        ***Anuarele Academiei „Andreiene”, Tiparul Tipografiei Arhidiecezane, Sibiu;·         Pr. Prof. Dr. Spiridon Cândea, Studii şi articole de Pastorală Ortodoxă, ediţie îngrijită de Pr. Lector Mihai Iosu şi Pr. Lector Constantin Necula, Ed. Arhiepiscopiei Sibiului, 2002;·         Daniela Sălăgean, Dorin Pintilie, Mariana Pintilie Ghidul profesorului diriginte şi consilier, Ed. Eurodidact, Cluj Napoca, 2003;·         Pr. Prof. Ion Buga, Pastorala, calea preotului, Ed. Sfântul Gheorghe Vechi, Bucureşti, 1999;·         Pr. Constantin Necula Să ne merităm Ortodoxia, Ed. „Oastea Domnului”, Sibiu, 2004;·         Pr. Constantin Necula Sarea pământului. Studii şi articole de Pastorală, vol. I, Ed. Tehnopress, Iaşi, 2002;·        Dumitru Beleneş, Lucrătorii viei, Editura „Oastea Domnului”, Sibiu, 2001;·         Adrian Alui Gheorghe,Părintele Iustin Pârvu şi morala unei vieţi câştigate, Ed. Conta, Piatra Neamţ, 2007;·        ***Ortodoxia în mărturisiri contemporane – interviuri de Leon Magdan, Ed. Sfântul Alexandru, 2001.·         Ierodiacon Savatie Baştovoi, În căutarea aproapelui pierdut, Ed. Marineasa, Timişoara, 2002;·         ***Prevenirea HIV/SIDA şi a violenţei în familie – Ghid pastoral pentru activităţile desfăşurate în parohie, Biserica Ortodoxă Română şi Organizaţia Internaţională pentru Caritatea Creştin Ortodoxă (www.iocc.org),  Bucureşti, 2007.
ANEXA: FISA PAROHIALA
Parohia …………………………………………………………………………… Fişa nr: ……/………………………………………….Fam: ……………………………… Nr. membrilor:……….Adresa: Loc./cart.: …………………………….str.: …………………………………………….nr.: ……….bl.:………sc.: ………..ap.: ……..et.: ….cod poştal:…………………..C.P.:……….O.P.:……. jud./sect.: …………………………………………………Tel. fix: …………………………… mobil: ……………………………………………………………………………………………………Web:…………………………………………………………….. e-mail:……………………………………………………………….………Vecini:1. …………………….2. …………………………3. ……………………….Naşi: …………………………Fini:……………..
/
Prenumele întregData naşteriiStudiiProfesia / locul
Dl.
Dna.
Copiii
 
 
 
 
Bunicii
 Responsabili de familie: Consiliu: Dl………………………………….. Comitet: Dna…………………………………………..Situaţia religioasă: credincioşi ……. atei ……… indiferenţi …… ecumenişti ………ostaşi…………..alta…………….Frecvenţa la: biserică (%/lună): ……………….Spovedanie …………..Alte activ. paroh. ………………………………….Atitudinea faţă de: Biserică …………Preoţi ……….Patrie …………Vecini ………..Rude…………….Icoane……………Pasiuni ale membrilor fam. (prenume/pasiune):……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..Părerea vecinilor: ……………………………………………………………………………………………………………………………..Situaţia medicală (prenume/problemă):……………………………………………………………………………………………….………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..Situaţia psihică (prenume/problemă):………………………………………………………………………………………………….…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………Situaţia materială:…………………………………………………………………………………………………………………………….Situaţia şcolară a copiilor (prenume/rea, medie, bună):………………………………………………………………………..…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………Datele vizitelor…………………………………………………………………………………………………………………………………..Observaţii:……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
Pr. Drd. Ciprian Dragomir, profesor suplinitor, Seminarul Teologic Ortodox „Justin Patriarhul” Câmpulung Muscel
SURSA: http://dragocip.wordpress.com/ministudii/  UNDE PUTEȚI URMĂRI ȘI DISCUȚIILE AFERENTE