BISERICA ORTODOXĂ DIN MOLDOVA,EPARHIA DE CENTRU,PROTOPOPIATUL FLOREŞTI
08.07.2013
Biserica ''Sfînta Treime'' com.Cuhureştii de Sus
03.07.2013
Metafizica suferintei
Metafizica suferintei
Daruirea pentru transcendenta de aici.
Domnilor, va sa zica, ceea ce constatam
noi impreuna randul trecut era, pe de o parte, incapacitatea noastra de a
ne considera pe noi insine ca un sfarsit, de unde nevoia de a "ne
darui" tocmai pentru o anulare, intr-un fel, a atitudinii de
"indumnezeire lipsita de Dumnezeu"; pe de alta parte, insuficienta unei
daruiri catre realitatile din lumea aceasta.
Ceea ce este important de subliniat in
lumea aceasta omeneasca, in drumul pe care omul il urmeaza in acest
proces de daruire totala, este ca, oricum ar fi, incercarea noastra de
daruire trebuie sa se faca aici, nu dincolo.
Vedeti ca exista o transcendenta. Dar
pentru omul ca atare, transcendenta aceasta, intrucat face obiectul
experientei metafizice, ea face parte integranta din preocuparea
metafizica a omului. Transcendenta aceasta trebuie sa se valorifice
aici, nu dincolo.
Problema lui Iov. Solutia crestinismului.
Dumneavoastra stiti ca cea mai mare problema, care a rasturnat oarecum Vechiul Testament,
a fost tocmai problema intelegerii transcendentei in raporturile
noastre cu lumea de aici. Este, precum stiti dumneavoastra, problema lui
Iov.
Iov acesta era un om de treaba; avea
nevasta si copii. Vedeti ce om de treaba era. Era un om harnic si
cuviincios, avea avere, traia bine si respecta legile. Intr-o buna zi
incep sa cada pe capul lui tot felul de necazuri. Cum se explica faptul
acesta - ca un astfel de om nu a reusit sa se echilibreze intr-un fel?
Aceasta a fost problema centrala a
Vechiului Testament, problema pe care nu a putut sa o rezolve Vechiul
Testament si deci a trebuit sa vina Hristos. Pentru ca, in Vechiul
Testament era inclus numai "pacatul originar". Dar mai era inca altceva:
incapacitatea depasirii conditiei umane. Deci, Hristos trebuia sa vina.
Noi facem aici nu teologie, ci metafizica; totul este analogie in
momentul de fata. Asadar, trebuia sa vina Hristos, pentru ca legatura
veche a lui Dumnezeu cu omul era insuficienta.
Se poate spune ca daca oamenii s-ar fi
purtat altfel, nu mai venea Hristos. Exista, asadar, pe plan metafizic,
un fel de incercare de mantuire, care nu este suficienta in el insusi,
care nu este inchisa in el insusi, care trebuia sa fie prin urmare
depasita si atunci vine Hristos. Problema, daca va aduceti dumneavoastra
aminte din lecturile facute, a fost rezolvata in adevar in chip
surprinzator.
Ce il preocupa deci pe Iov? Il preocupa
propriu-zis existenta suferintei, existenta durerii. Si, prin urmare,
incercarea care trebuia sa se faca era alaturarea durerii. In textul
parabolei, pana la urma lucrurile se dezleaga - cum stiti - prin:
"Dumnezeu daduse, Dumnezeu luase". Pe urma, Domnul a dat din nou. Acum,
pentru noi, nu mai da Domnul din nou, si atunci suferinta ramane toata
aici.
Cum se inlatura aceasta suferinta? In ce
fel? As spune ca prin voia lui Dumnezeu. Daca vrea Dumnezeu, o
inlatura; daca nu vrea, nu o inlatura. Problema nu poate sa nu mai aiba
nici un sens, de indata ce si cei buni sufera ca si cei rai. Problema nu
era solubila. Ea devine solubila in crestinism. Mult mai tarziu, si
intr-un chip cu totul surprinzator.
Nu este vorba sa negi raul, nici sa
incerci a inlatura ceea ce este suferinta, ci este vorba de cu totul
altceva. Sa valorifici raul, sa-l accepti ca atare, sa accepti suferinta
ca atare, sa o transformi in instrument. Asta este crestinism, asta
insemneaza propriu-zis crestinism. Crestinismul nu inlatura suferinta
din omenire. El o accepta ca element constitutiv, absolut necesar, in
conditia umana.
Perspectiva metafizica asupra suferintei.
Trebuie ca omul sa incerce, in acelasi
timp, sa traga folosul maxim si optim din necesitatea suferintei. Aici
lucrurile incep sa se cam estompeze, sa intre in ceata, asa incat
dumneavoastra ar trebuie sa va fortati sa intelegeti ce vreau sa va
spun, decat sa va spun eu toate treburile acestea.
Suferinta este deci un instrument de
aici. Noi o traim aici, in aceasta viata a noastra. Conditia umana
include in ea, cu necesitate, suferinta. Trebuie sa o valorific, sa-i
gasesc un sens, nu sa-i gasesc un inteles. Sa gasesc mai degraba un
procedeu de a pune in miscare mersul acesta al omului inspre
echilibrare, inspre impacare.
Suferinta nu poate actiona ca un
excitant. Dar eu nu trebuie sa fug de suferinta ca sa ajung la acea
impacare cu mine, la acea intoarcere a mea. Dimpotriva. Sa accept
suferinta; sa sufar in mine insumi, in carnea mea, in trupul meu, in
duhul meu. Sa o accept ca existenta.
Aceasta pentru ca, evident, suferinta
poate juca un rol de dinamizare. De pilda, intr-o multime de procese
sociale, procesele acestea au la baza suferinta. Dar dinamizarea
societatii orio suferinta nu urmareste valorificarea suferintei, ci pur
si simplu inlaturarea ei.
Aici nu este vorba de un proces
metafizic, ci este vorba de cu totul altceva. Este vorba de un proces in
ordinea imediat pozitiva. Metafizic, prin urmare, noi primim, acceptam
in noi insine durerea. Dar ce face ea din noi? Suferinta aceasta de
neinlaturat poate sa faca si face un lucru bun cu noi aici. Ne poate
deschide un drum. Atunci cand eu accept suferinta in mine, asta poate fi
un drum si o metoda, pentru ca valorific aici toata existenta asta de
aici. Dar sa o valorific in asa fel incat insasi suferinta sa apara ca
un component armonic al acestei existente.
Dumneavoastra stiti ca sunt situatii in care se lupta binele cu raul, bucuria cu suferinta.
Dar suferinta nu este de la Diavol. Noi nu facem aici teologie - ci
metafizica. Suferinta nu este de la Diavol, ci este tot de la Dumnezeu.
Ea este un element constitutiv al existentei, un element armonic
constitutiv al existentei. Va sa zica, durerea, suferinta nu este o
pozitie negativa a existentei, ci o pozitie pozitiva.
Suferinta ca drum catre bucurie.
Dar in ce fel se poate construi acest
univers armonic? De construit, el este construit. Dar cum se infatiseaza
- am zice mai exact - acest univers? Vedeti dumneavoastra, daca eu
adopt punctul de vedere al unei anumite placeri, al unei anumite
bucurii, atunci tot ceea ce nu este aceasta bucurie este, fara indoiala,
suferinta, durere. Lipsa acestei bucurii este suferinta si durerea.
Dar daca suferinta intra ca element
constitutiv in existenta, atunci ceea ce numim noi bucurie, ceea ce este
bucurie adevarata, este ceva in care suferinta este cuprinsa ca un
drum, ca un mijloc, ca o metoda. Este cuprinsa in chip pozitiv.
Suferinta si jertfa ca daruire pentru colectivitate.
Ei bine, care este aceasta bucurie in
care suferinta este inchisa in mod pozitiv, careia trebuie sa ma dau, sa
ma daruiesc eu in asa fel incat suferinta sa nu mai fie pentru mine
suferinta, ci sa pot spune in orice moment: multumesc pentru suferinta
mea!
Eu nu trebuie sa ma dau unei realitati
care reprezinta pentru mine posibilitatea unei contopiri, a unei
impliniri, care imi da mie posibilitatea implinirii in asa fel incat in
adevar nu ma mai intereseaza suferinta. Vedeti, prin urmare, esteo
deosebire intre jertfa de care vorbeam ieri si suferinta de care vorbim
astazi. La un moment dat jertfa nici nu ma intereseaza. Cel care s-a
daruit colectivitatii nu-si mai apartine lui. Prin urmare, daca el se
jertfeste, daca el moare sau nu moare, daca el sufera sau nu sufera, lui
ii este indiferent, el traieste in unitatea cealalta. Dar aici nu este
asa. Aici suferinta este insusi drumul. Deci suferinta trebuie sa fie
mereu prezenta. Fara ea nu se poate.
Dar ce reprezinta propriu-zis durerea
sau suferinta, in cazul de fata? Reprezinta, domnilor, un fel de
presiune pe care noi o exercitam asupra noastra, exact de aceeasi natura
cu presiunea pe care o exercita asupra noastra atitudinea de umilinta
impotriva orgoliului; exact de aceeasi functiune - as zice -, de
aceeasi structura.
Vedeti, ori sufar, ori ma umilesc,
punctul de ajungere este acelasi. Cand accept suferinta este ca si cum
accept umilinta. Pozitia aceasta umila, aceasta insemneaza, pur si
simplu reducerea potentialului de insingurare. Va aduceti aminte
ca punctul nostru de plecare a fost pacatul originar, a carui
consecinta imediata este insingurarea. Iesirea din pacatul originar este
insasi iesirea din aceasta insingurare.
Va sa zica, atunci cand eu sunt
intr-adevar umilit, eu sunt exact in aceeasi pozitie ca atunci cand
sufar, cand accept suferinta ca instrument al mantuirii mele. Insemneaza
comprimarea mea ca fiinta de sine statatoare. insemneaza o incercare de
a taia radacinile pe care aceasta fiinta a mea ar putea, eventual, sa
le inchida in ea insasi.
Asadar, realitatea de aici - care
inchide in ea, cu necesitate, durerea si suferinta - trebuie traita in
asa fel incat sa fie resorbita. Resorbirea s-ar putea face, intr-un fel,
prin presiunea exercitata asupra ei. Aici ea se face prin presiunea ei.
Lumea greaca a incercat, cum stiti
d-voastra, elin inarea suferintei, dar nu a reusit. Toate filosofiile
astea ale bucuriei sau ale placerii incearca eliminarea durerii si nu
reusesc. Durerea este inauntrul existentei insesi. Ea nu poate fi
eliminata, dar poate fi introdusa, acceptata ca facand parte ca element
constitutiv al creatiei, al existentei.
Numai aceasta cale pe care incerc sav-o
indic d-voastra -mai mult ca un jalon al gandirii d-voastra -, aceasta
cale a primirii suferintei, adica a primirii suferintei in mine,
insemneaza reducerea insingurarii mele.
Pozitia metafizica - opusa celei teologice si celei populare.
Vedeti, prin urmare, ca in adevar prin
aceasta atitudine in fata suferintei noi incepem sa o valorificam pentru
existenta noastra. Pentru ca, in masura in care noi reducem
potentialitatea acestei existente de sine statatoare, in aceeasi masura
noi ne intregim cu ceva din afara de noi insine, de dincolo, in cazul de
fata.
Teologic, se spune: "Fii dumneata
cuminte, ca daca suferi aici, ai sa te bucuri de viata viitoare. Daca
scrie pacate aici, daca scrie suferinta aici, atunci sigur va fi bine
dincolo. Durerea de aici este tot spre norocul dumitale, dincolo. Asa ca
fii de treaba." Asta nu este pozitie metafizica. Eu nu spun ca nu exista viata viitoare, intrucat sunt crestin. Eu cred ca noi o sa inviem odata din morti, pentru ca sunt crestin.
Dar ca metafizician pot sa va spun ca
are si problema asta un sens. Pentru metafizica tot ceea ce este viata
viitoare se intampin aici. Viata aceea viitoare reprezinta, nu cum s-ar
crede, ceva care vine dupa acest ceva, ci ceva care se petrece in alt
plan.
Evident ca, intr-un fel traieste omul
sau un animal oarecare toata realitatea aceasta. Si pe urma, inauntrul
regnului omenesc exista o multime de trepte si pe fiecare treapta se
traieste intr-un anumit fel. Aceste trepte nu sunt compuse din tarani
sau cizmari jos, iar sus din doctori in filosofie. Dimpotriva, se poate
cape treapta de sus sa fie un cizmar. Aici este adevarata democratie,
in metafizica, pe treapta de sus poate sa fie un cizmar, iar pe treapta
de jos de tot, in fundul iadului, sa fie un profesor de metafizica.
Problemele de metafizica, asa cum sunt traite ele de omenire, nu au nimic de-a face cu ceea ce se numeste cultura -propriu-zis o cantitate de cunostinte. Nu au deci absolut nici un fel de legatura.
Problemele de metafizica, asa cum sunt traite ele de omenire, nu au nimic de-a face cu ceea ce se numeste cultura -propriu-zis o cantitate de cunostinte. Nu au deci absolut nici un fel de legatura.
A fost acum catava vreme o inmormantare
aici, in Tara Romaneasca. Si, pe cand treceau trupurile celor morti, pe
drumurile tarii au inceput sa iasa taranii cu lumanari inainte, ca la
prohod. Dar, lucru de mirare, taranii ieseau cu lumanari albe, nu cu
lumanari galbene. Noi stim ca la prohod, in Vinerea patimilor, lumea
vine cu lumanari galbene, numai la inviere se vine cu lumanari albe.
Veneau taranii cu lumanari albe. Va rog sa credeti ca aici este foarte
multa metafizica. Eu nu zic ca nu este nici un fel de legatura intre
ceea ce numim cultura, cultura care circula pe strazile noastre, si
problemele de metafizica.
Dar ca sa ne intoarcem la berbecii
nostri, pe care nu i-am lasat din vedere niciodata, trebuie sa spunem ca
problema se intregeste, situatia se intregeste valorificand durerea,
introducand-o intr-o unitate armonica. in aceeasi masura fe care facem
aceasta, noi schimbam oarecum natura omeneasca. Adica, din insusi faptul
ca noi acceptam suferinta ca drum pentru implinire. Cu cat omul sufera
mai mult si mai adanc, cu atat se deschide mai larg orizontul in fata
lui, cu atat setea lui de mantuire este mai mare.
Evident ca suferinta nu este singura
cale. Dar, in momentul in care fiecare dintre noi se intalneste cu
durerea - si nu se poate ca oricare dintre noi sa nu se intalneasca cu
durerea in viata lui -, in momentul acela atitudinea cea mai indicata
este sa o accepte asa cum este ea. Aceasta, pentru simplul motiv ca
durerea aceasta este inca unul din drumurile implinirii sale.
Cu cine se face implinirea? Va spuneam
adineaori ca se face - as zice - cu fiinta in care ne intalnim cu totii.
Punctul de plecare fusese in legatura cu nelinistea, cu aceasta
constatare foarte dureroasa pentru orgoliul, pentru demnitatea
omeneasca, de a simti ca totusi noi nu suntem un inceput.
Ei bine, implinirea se face acumpe calea
durerii acceptate, nu pe calea renuntarii sau a jertfei de care am
vorbit ieri. Pe calea durerii, implinirea se face cu insusi inceputul
nostru. Domnilor, ceea ce am schitat eu astazi este putin incalcit, si
din pricina dificultatii subiectului abordat, dar si din pricina
indispozitiei mele momentane, pentru care va rog sa ma iertati.
Cele discutate aici constituie asa-zisa
problema a teodiceei. Cand veti auzi, prin urmare, pe cineva ca vorbeste
despre teodicee, sa stiti ca despre asta este vorba, adica de
incercarea de a face valabila suferinta pentru experienta noastra de
aici, pentru implinirea noastra cu transcendenta. De aceea, este normal
sa conchidem ca implinirea noastra, Si pe aceasta cale, nu se poate face
decat intr-o singura directie, in directia inceputului nostru, adica in
directia lui Dumnezeu.
Nae Ionescu
04.02.2013
Decizia Sfintului Sobor Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse in privinţa noilor tehnologii de calculare si prelucrare a datelor personale. (RU)
Problema legata de noile tehnologii este una din cele mai discutabile in viata bisericeasca din Republica Moldova,deaceea va propunem spre citire documentul aprobat de Soborul Arhieresc al BORu (2-5 februarie 2013).
Освященный Архиерейский Собор Русской Православной Церкви
(2-5 февраля 2013 года)
Позиция Церкви в связи с развитием технологий учета и обработки персональных данных
1. На протяжении последних лет многие люди, в том числе чада Русской Православной Церкви, проявляют серьезную обеспокоенность введением новых электронных технологий, используемых при взаимодействии граждан с государственными учреждениями и коммерческими организациями. Это выражается в разных формах несогласия.
Подобная обеспокоенность впервые возникла в связи с частным вопросом о введении идентификационного номера налогоплательщика и 19-20 февраля 2001 года рассматривалась VII Пленумом Синодальной Богословской комиссии Русской Православной Церкви. Ранее Священный Синод Русской Православной Церкви в заявлении от 7 марта 2000 года подчеркнул: «Никакой внешний знак не нарушает духовного здоровья человека, если не становится следствием сознательной измены Христу и поругания веры».
По мере появления новых технологий и включения их в различные сферы жизни потребовалось развитие церковной позиции, нашедшее свое отражение, в частности, в посланиях Архиерейского Собора 2004 года к Президентам России и Украины, Заявлении Священного Синода от 6 октября 2005 года, Определении Архиерейского Собора 2008 года «О вопросах внутренней жизни и внешней деятельности Русской Православной Церкви», Основах учения Русской Православной Церкви о достоинстве, свободе и правах человека, обращении Святейшего Патриарха Московского и всея Руси Кирилла к Уполномоченному по правам человека в Российской Федерации от 28 июля 2009 года, Определении Архиерейского Собора 2011 года «О вопросах внутренней жизни и внешней деятельности Русской Православной Церкви». Деятельность любого священнослужителя или мирянина должна учитывать позицию, выраженную в этих документах.
2. Православная Церковь не отрицает необходимости учета граждан государством. Пречистая Дева Мария и святой Иосиф Обручник, послушав повеление кесарево, чтобы «пошли все записываться, каждый в свой город» (Лк. 2:3), направились в Вифлеем, где и был рожден Спаситель мира. С давних времен власть проводила переписи населения, выдавала документы, удостоверяющие личность. Эти меры нужны для охраны правопорядка и общественной безопасности, выполнения экономических и социальных функций.
Церковь, участвуя в дискуссии о методах учета, не оправдывает тех, кто уклоняется от гражданских обязанностей или имеет преступные цели, но защищает право граждан жить в обществе в соответствии со своими убеждениями и принципами.
Проблемы, связанные с электронной идентификацией личности, учетом и обработкой персональных данных, продолжают накапливаться и усложняться. Сегодня необходимо продолжить богословское, нравственное и гражданское осмысление этих проблем.
3. В обществе распространяется обоснованная тревога по поводу того, что использование пожизненного персонального цифрового идентификатора в виде кода, карты, чипа или тому подобного может стать обязательным условием доступа каждого ко всем жизненно важным материальным и социальным благам. Использование идентификатора вкупе с современными техническими средствами позволит осуществлять тотальный контроль за человеком без его согласия — отслеживать его перемещения, покупки, расчеты, прохождение им медицинских процедур, получение социальной помощи, другие юридически и общественно значимые действия и даже личную жизнь.
Уже сейчас вызывают тревогу действия по сбору и обработке персональных данных детей, обучающихся в общеобразовательных учреждениях, так как нередко ведется неконтролируемый сбор данных, явно избыточных для обеспечения учебного процесса. Многие верующие выражают принципиальное несогласие с обязательным присвоением идентификационного кода с превращением его в несменяемый, пожизненный и посмертный атрибут. Помимо этого, обеспокоенность вызывает усиливающаяся тенденция к увеличению сбора биометрических данных о человеке, а также появление имплантируемых электронных идентификационных устройств.
Вся собранная информация может не только использоваться, но автоматически анализироваться с целью принятия управляющих решений в отношении конкретного человека. Введение же сквозного идентификатора личности позволяет создать единую базу данных, где в режиме реального времени могут собираться, храниться и автоматически анализироваться данные из различных сфер жизни человека.
4. Основываясь на своих конституционных правах, тысячи людей, включая православных верующих, не желают по тем или иным причинам, в том числе религиозно мотивированным, принимать новую идентификационную систему, использовать документы с электронными идентификаторами личности (личным кодом, штриховым кодированием, идентификационными номерами). Многие из этих людей сообщают о нарушении их конституционных прав. Нередко этих людей лишают медицинской помощи, пенсий по возрасту и других выплат, оформления инвалидности и различных льгот. Подчас они не могут совершать сделки с имуществом, поступать на учебу или работу, вести предпринимательскую деятельность, оплачивать коммунальные услуги, приобретать проездные документы. В итоге формируется целый слой людей, выброшенных из всех сфер общественной и государственной жизни.
5. В задачи Церкви не входит подробный анализ причин отказа каждой конкретной группы людей от каждого конкретного технологического новшества или принятия подобных новшеств. Однако Церковь убеждена, что упомянутые технологии не должны быть безальтернативными и принудительными. Те, кто отказывается принимать эти технологии, должны иметь альтернативу — использование традиционных методов идентификации личности, применяемых сегодня в большинстве стран канонической ответственности Московского Патриархата. Церковь считает недопустимыми любые формы принуждения граждан к использованию электронных идентификаторов, автоматизированных средств сбора, обработки и учета персональных данных и личной конфиденциальной информации. Реализацию права на доступ к социальным благам без электронных документов необходимо обеспечить материальными, техническими, организационными и, если необходимо, правовыми гарантиями. Церковь считает недопустимым принудительное нанесение на тело человека каких-либо видимых или невидимых идентификационных меток, имплантацию идентификационных микро- и наноэлектронных устройств в тело человека.
В связи с тем, что обладание персональной информацией создает возможность контроля и управления человеком через различные сферы жизни (финансы, медицинская помощь, семья, социальное обеспечение, собственность и другое), возникает реальная опасность не только вмешательства в повседневную жизнь человека, но и внесения соблазна в его душу. Церковь разделяет опасения граждан и считает недопустимым ограничение их прав в случае отказа человека дать согласие на обработку персональных данных.
Согласие граждан на использование средств электронного учета должно сопровождаться обязательным разъяснением всех последствий принимаемого решения. Гражданам, желающим использовать эти средства, необходимо гарантировать доступ к информации о содержании электронных записей, равно как и возможность изменять содержание данных записей или удалять их в тех случаях, когда иное не предусмотрено установленными законом требованиями общественной безопасности. Следует гарантировать и, если необходимо, усилить ответственность за утечку или ненадлежащее использование персональных данных. Документы, выдаваемые государством, не должны содержать информацию, суть и назначение которой непонятны или скрываются от владельца документа, а также символов, носящих кощунственный или нравственно сомнительный характер либо оскорбляющих чувства верующих.
Церковь осуществляет диалог по этим вопросам с органами власти России, Украины, Беларуси, Молдовы, Казахстана, государств Средней Азии и других стран, добиваясь учета и понимания позиции верующих. Особенно важным Собор считает соблюдение принципа добровольности при принятии любых идентификаторов, предполагающего возможность выбора традиционных методов удостоверения личности. Собор призывает власти государств канонического пространства нашей Церкви придерживаться данного принципа. При этом необходимо проявлять уважение к конституционным правам граждан и не дискриминировать тех, кто отказывается от принятия электронных средств идентификации.
В случае принуждения граждан к принятию подобных средств и дискриминации, связанной с их непринятием, Собор предлагает этим людям обращаться в суд, а также информировать епархиальное священноначалие и, при необходимости, Синодальный отдел по взаимоотношениям Церкви и общества.
6. Впрочем, многое предупреждает нас о том, что мы можем оказаться перед лицом новых вызовов. Если сужение границ свободы, осуществляемое в том числе средствами электронного контроля, приведет к невозможности свободного исповедания веры Христовой, а законодательные, политические или идеологические акты, обязательные для исполнения, станут несовместимы с христианским образом жизни, — наступит время исповедничества, о котором говорит Книга Откровения (гл. 13-14).
При этом Освященный Архиерейский Собор напоминает о неприемлемости ситуации, когда отдельные миряне, а порой и клирики восхищают право от лица Церкви выносить определения о совместимости или несовместимости того или иного явления с верой Христовой и христианским образом жизни. Такое право принадлежит Собору или Синоду, опирающимся на Священное Писание и Предание Церкви и действующим в единомыслии со всем клиром и паствой.
Клир, монашествующие и все верные чада Святой Церкви призываются проявлять в данных непростых вопросах духовную зоркость и христианское трезвомыслие, заботиться о свободе исповедания веры и поддержании христианского образа жизни, помня, что принести Богу добрые духовные плоды может лишь тот, кто пребывает во Христе и сохраняет верность церковному единству.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)