din “Parinti, copii si cresterea lor”
În toate necazurile sa cerem ajutorul lui Dumnezeu. Si daca nu avem copii, sa cerem, iar daca avem sa-i crestem cu multa grija si sa-i tinem departe pe tineri de orice viciu, dar mai ales de desfrânare.
E un razboi greu acesta si nimic nu-i ispiteste mai rau pe tineri decât desfrânarea. Sa-i împresuram de peste tot cu sfaturi, sa le spunem ce-i asteapta, sa-i speriem, sa-i convingem si, în ultima instanta, sa-i amenintam. Daca-si înving aceasta dorinta, nu vor mai fi stapâniti cu usurinta de vreo alta. Vor fi mai presus de bani, îsi vor stapâni pornirea de a se îmbata, se vor da înapoi cu cea mai mare grija si de la dezmat si de la legaturile primejdioase, îi vor respecta mai mult pe cei ce le-au dat viata, dar vor respecta mai mult oamenii în general. Si invers, cine nu respecta un tânar întelept?
Cine nu va îmbratisa si nu va saruta un tânar care si-a înfrânat dorintele nepotrivite? Si ce om cu stare nu va voi sa-i dea din toata inima fiica de sotie, chiar de-ar fi sa fie cel mai sarac din toti? Asa cum nimeni nu este atât de sarac, atât de strâmtorat sau de nefericit încât sa vrea sa se înrudeasca cu un tânar care traieste în risipa, nedezlipit de femeile usoare, fie el cel mai bogat om din lume, tot asa nimeni nu este atât de nesabuit încât sa respinga sau sa dispretuiasca un tânar cuminte si întelept.
Daca vrem sa fie respectati de oameni copiii nostri si iubiti de Dumnezeu, sa le împodobim sufletele si sa-i conducem cu întelepciune la casatorie. Astfel bunurile pamântesti se vor revarsa în casa lor ca din izvoare nesecate, Dumnezeu le va fi mereu binevoitor, se vor bucura de cinste si aici, în viata pamânteasca, si în cea viitoare si fie ca de ea sa ne bucuram si noi…
(Despre Ana, II)
Sfintul Ioan Gura de Aur
